De-a lungul evolutiei sale, omul a realizat obiecte prin care producea diverse sunete. Aceste obiecte folosite la producerea sunetelor pot fi considerate, ca fiind primele instrumente muzicale. Daca la inceputuri s-au practicat strigaturile, acompaniate de instrumentele de percutie, precum piatra sau lemnul, apoi toba dupa ce s-a descoperit utilitatea pieilor de animale pentru imbracaminte, prin uscarea aacestora pe scorburile de copac, mai tarziu s-a inventat arcul, care datorita vergelei flexibile, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda, a sugerat instrumentele cu coarde. Din oase golite, din tulpini de arbusti sau trestii s-au construit instrumentele de suflat.

     Cu trecerea timpului aceste instrumente, care au insotit omul au devenit din ce in ce mai sofisticate si mai specializate. In Dobrogea, sunt cunoscute doua flueire fragmentare de os, ambele descoperite in conditii stratigrafice neprecizate, din asezarea de la Dinogetia-Garvan. Acestea au infatisarea unor tuburi din os, circulare sau ovale in sectiune si au fost intrebuintate cel mai probabil ca dude pentru suflat in cimpoi. Pe langa intrumentele de os mentionate, in nivelurile de locuire datate in secolele X-XI, s-a descoperit un fluier din lut ars. Un fluier din os de caprior, a fost descoperit in cercetarile arheologice din Cetatea Isaccea-Noviodunum, in contextele din perioda medio-bizantina (sec. XI-XII). Neavand alte dovezi privind instrumentele muzicale, expresia „codru-i frate cu romanul” avea o perfecta acoperire. Cu siguranta, instrumente  erau confectionate din lemnul padurilor nesfarsite ale Doborogei, unele pseudo-instrumente, de genul frunzei, firului de iarba, coaja de copac sau solzului de peste, era la indemana toturor celor ce doreau sa cante.

   Majoritatea instrumentelor, cu cat ne apropiem de zilele nostre, cele traditionale erau lucrate uneori chiar de catre cei care cantau, alteori de catre mesteri specializati, acestia,  disparand incetul cu incetul dintre mestesugarii satelor si targurilor dobrogene.

   Lucrul la un instrument muzical este de foarte multe ori foarte delicat si necesita ani de experienta si uneori perioade lungi de ucenicie. Cei mai multi mesteri de instrumente muzicale se specializeaza de obicei pe un singur tip, precum cei pe care ii cunoscusem la inceputul anilor ‘80 la Carjelari. Erau urmasii mocanilor, care se stabilisera in sat in secoleul al XIX-lea si cunosteau tehnicile de realizare a unui fluier. Am luat cateva lectii, dar …

   Aprofundand acest subiect, al intrumentelor traditionale de suflat, utilizate de pastorii din Dobrogea, am gasit articolul colegului Valeriu Leonov, care in perigrinarile sale prin Dobrogea, a mai surprins ceva din “vechile traditii”. Fluierul dobrogean, tilinca, fluierul ingemanat, cavalul, cimpoiul, sunt marturii ale unor traditii, ale unei culturi muzicale, parte din identitatea culturala, care a insotit lumea mocanilor in transhumanta lor.

 

Imaginile au fost preluate din articolul:

Valeriu Leonov, Instrumente muzicale traditionale pastoresti, de suflat, din Dobrogea, in Steaua Dobrogei 9, nr. 2-4 (42-44), aprilie – decembrie 2009, p. 225-233.