Sulina, orasul de la capatul lumii sau cea mai estica asezare a Romaniei, ascunde inca, momentul cand a aparut pe firmamentul istoriei. Internetul este plin de informatii, care nu au si o sustinere in documente. Un exemplu, asa zisa mentiune din anul 950 in opera imparatului si cronicarului bizantin Constantin Porfirogenetul. Textul in limba greca, vorbeste de “Selina konopos”, adica tubul sau bratul Selina (Sulina). Incepand cu secolul al XV-lea, Selina (Sulina), apare pe cateva harti medievale, dar, in continuare nu sunt cunoscute informatii despre existenta unei asezari. La 1745, un anume Besir Aga, infiinta o fundatie (Vakuf), care avea in grija primul far construit la Sulina. Astfel, apare in documente pentru prima data, Sulina, care avea un far menit a veghea la navigatia din Marea Neagra.

    Infiintarea in 1856, ca urmare a hotararilor Congresului de Pace de la Paris, a Comisiunii Europene a Dunarii (CED), a determinat transformarea Sulinei intr-un important oras cu o economie bazata pe navigatie si comert.

    Amenajarile intreprinse din initiativa CED, dupa 1857 pe bratul Sulina, in baza proiectelor inginerului Charles Hartley, au permis o dezvoltare a portului Sulina, dar si o mai mare siguranta si libertatea de navigatie pe Dunarea. De asemenea, Sulina a devenit astfel mai important port de pe coasta occidentala a Marii Negre iar din 1870 a dobandit statutul de Porto Franco. In paralel orasul cunoaste o transformare urbanistica aparte, direct proportionala cu cresterea economica, fiind construite edificii reprezentative. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, in orasul de la gurile Dunarii, existau 8 reprezentante consulare, sediile a numeroase companii de navigatie, posta, telefon, palatul CED ce domina faleza, uzina electrica, uzina de apa, doua spitale, teatrul, tipografie, un hotel, peste 100 de pravalii, la care se adauga lacasurile de cult.

    Sub aspect etnic, Sulina devenise oras cosmopolit, cu greci, romani, rusi, armeni, turci, evrei, albanezi, germani, italieni, francezi, englezi etc., care au populat localitatea in perioada in care a existat CED-ul. Tot la Sulina, populatia care imbratisa anumite credinte, beneficia de scoli si lacase de cult proprii. Alaturi de biserici, in Sulina a existat si o populatie musulmana, care avea o Geamie, costruita, banuim, in perioada de maxima dezvoltare economica a orasului. Despre Geamia din Sulina, nu cunoastem foarte multe informatii, cu excepria unor carti postale, in care apare edificiul. Cartile postale ilustrate, erau mijloace moderne de comunicare, care pentru noi istoricii sunt documente ce reflecta in imagini o realitate, astazi disparuta. Afirmatia mea, este valabila si pentru Sulina. Pornind de la o imagine in care apare Geamia din Sulina, am descoperit prin colectia personala si alte carti postale, care redau edificiul, dar si transformarile urbanistice pe care le-a suferit zona respectiva.

    Initial am presupus ca Geamia a fost demolata in 1911, dar faceam o confuzie, informatia fiind valabila pentru Geamia de Marmura de la Isaccea. Cele patru imagini in care apare Geamia din Sulina, trei dintre ele imi apartin si au ca an de circulatie – 1905, 1931 si 1940. A patra am gasit-o pe internet, dar nu are mentionat si anul in care a circulat.

    Probabil, bombardamentele care au afectat orasul in Al Doilea Razboi Mondial, au provocat si distrugerea Geamiei din Sulina.

    Rog pe cei care detin alte informatii, sa ma corecteze si sa completam inca o fila din istoria orasului de la Gurile Dunarii.