Activitatea intitulată Reconstituirea staționării temporare a trupelor din vremea Războiului cel Mare (1916-1918) – Regimentul 6 Dorobanți „Mihai Viteazul” constă în amenajarea unui bivuac la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, în Parcul Monumentul Independenței. Detașamentul o să fie echipat în uniforme din vremea Războiului cel Mare, care să reflecte toate trupele ce au luptat în Dobrogea în toamna anului 1916 – români, ruși, bulgari, germani și turci –, dar și desfășurarea unor acțiuni interactive, cu caracter istorico-militar, care vor fi însoțite de un fundal sonor (marșuri și cântece de epocă).
Această reconstituire istorică a fost gândită a fi organizată în contextul sărbătorii celor 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și pe această cale ne dorim ca acțiunea derulată să reprezinte un moment dedicat omagierii sacrificiului făcut de înaintașii noștri.
Manifestarea se va desfășura odată cu evenimentul internațional ”Noaptea Europeană a Muzeelor”, sărbătorită la data de 21 mai 2016. Publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată țara își deschid porțile cu evenimente și expoziții speciale, alături de alte mii de instituții similare din Europa ”Noaptea Muzeelor”.
Proiectul ”Istoria retrăită”, implementat de Asociația Pro Noviodunum în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și Asociația ”6 Dorobanți” București, se derulează în perioada 29 aprilie – 30 septembrie 2016 și este cofinanțat din bugetul local al Municipiului Tulcea.
Prin proiectul ”Istoria retrăită” ne dorim să redăm publicului larg câteva momente istorice, să contribuim la educarea comunității, și în special a elevilor/tinerilor, în spiritul și respectul valorilor trecutului față de tradițiile militare, de cunoaștere a momentelor importante ale istoriei locale și naționale, a aspectelor cotidiene ale vieții ostășești, omagierii militarilor și civililor care în momente dramatice ale istoriei și-au făcut datoria față de patrie.
Proiectul cultural are ca scop promovarea imaginii Municipiului Tulcea, păstrarea și promovarea patrimoniul cultural și tradiției culturale a orașului, prin organizarea unor evenimente inedite, de tip reenactment, ca modalitate de a experimenta istoria.
Evenimentul este susţinut de:
S.C. Aquaserv S.A. Tulcea, S.C. Fraher Distribution S.R.L. Tulcea