Proiectul cultural „Land[Map]. Digitizarea peisajului”, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociatia Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica s-a derulat în perioada 12 iulie — 15 noiembrie 2021 și a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.).
În cadrul proiectului nostru cultural, ne-am propus să realizăm o digitizare a siturilor arheologice dobrogene dispărute prin abordări alternative, utilizând metode interdisciplinare, prin care să le facem cunoscute specialiștilor din domeniu, dar și publicului larg.
Prin procesul de digitizare a peisajului, se dorește o conservare digitală a acestuia, o cercetare aplicată și comparativă cu surse cartografice sau imagini satelitare, accesibilitatea online și de oriunde la patrimoniul european.
Digitizarea patrimoniului cultural și natural este un subiect tratat cu mare atenție la nivel național și european, prin care se urmărește atât conservarea și protejarea patrimoniului, cât și promovarea și dezvoltarea acestuia.
Diseminarea rezultatelor noastre se va face sub diferite forme: prin organizarea unei expoziții foto-documentare online, conferințe periodice organizate de membrii echipei, pentru a comunica publicului stadiul proiectului, metodele utilizate și rezultatele acestuia. Pentru a face cunoscute rezultatele cercetării noastre, vom organiza activități muzeale online cu elevii și tineri din județele Tulcea și Constanța.