Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea vă invită la
Noaptea Cercetătorilor 2014
la Casa Avramide
Vineri, 26 septembrie 2014, între orele 18.00 – 24.00, la Casa Avramide din str. Progresului nr.32 va avea loc evenimentul Noaptea Cercetătorilor 2014.
Noaptea Europeană a Cercetătorilor este o inițiativă a Comisiei Europene din cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, acțiuni al căror obiectiv este acela de a sprijini dezvoltarea carierei și a experienței cercetătorilor – cu accent pe abilitățile inovatoare – în toate disciplinele științifice prin intermediul mobilității intersectoriale.
Noaptea Europeană a Cercetătorilor este un eveniment public la nivel european pentru a stimula interesul în carierele de cercetare, în special în rândul tinerilor. Activitățile se concentrează asupra publicului larg și pot lua diverse forme, cum ar fi experimente științifice, spectacole, dezbateri sau concursuri. Evenimentul are loc în fiecare an, în ultima vineri a lunii septembrie.
Anul acesta, peste 300 de orașe din Europa vor participa la acest eveniment, iar printre acestea se vor regăsi și orașele din România: Arad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Târgu Jiu, Timișoara și Tulcea.
Iubitorii de știință aplicată și cei care doresc să afle ce fac oamenii de știință, vor porni într-o călătorie științifică împreună cu cercetători și muzeografi, asistând la experimente inedite, vizionând documentare fascinante și participând la concursuri cu premii atrăgătoare, unde își vor putea testa inspirația și creativitatea în domeniul științific.
Două echipe organizatoare din cadrul ICEM Tulcea propun publicului două abordări diferite pentru cercetarea științifică:
– Researchers for Humanity/Cercetători pentru omenire – un nou mod de interacțiune între publicul larg și lumea cercetătorilor prin activități și informații legate de modul în care cercetarea științifică contribuie la progresului umanității.
Acest concept urmează a fi lansat la Noaptea Cercetătorilor și continuat după eveniment prin ateliere și întâlniri dintre tineri și cercetători.
– Doyouspeakscience – urmărește stabilirea unei legături mai strânse între cercetători și publicul larg prin intermediul limbajului universal al științei.
Atractivă va fi și zona dedicată Uniunii Europene, unde se vor desfășura concursuri de testare a cunoștințelor generale în domeniul științific, o tombolă cu premii și alte surprize.
Mergeți Vineri seara la Casa Avramide să cunoașteți cercetătorii, să aflați ce fac ei și să fiți parte a unui eveniment european!