Duminică, 12 august 2018, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului cultural „Picnic la Cetate”. Activitatea a fost organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Primăria orașului Isaccea, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Culturală ”Tomis” Constanța.
„Picnic la Cetatea Noviodunum” reprezintă o abordare alternativă și neconvențională de promovare a patrimoniului cultural local dobrogean, contribuind totodată la îmbunătățirea accesului și a participării comunității locale la cunoașterea patrimoniului arheologic.
Programul evenimentului a cuprins activități nonformale și interactive, demonstrații de reconstituire istorică realizate de Asociația Culturală ”Tomis”, precum și prezentarea unei ambarcațiuni romane (liburnă) la Noviodunum, sediul Classis Flavia Moesica, de către o echipă a Universității ”Friedrich-Alexander” din Erlangen-Nürnberg, condusă de prof. univ dr. Boris Dreyer, implicată în proiectul „Reconstrucția și testarea unei nave romane (găsită în Oberstimm) din regiunea Dunării, cu ocazia celei de-a 275-a aniversări a Universității ”Friedrich-Alexander” din Erlangen-Nürnberg. De asemenea, organizatorii au pregatit un program artistic susținut de Ansamblul Dunăreanca, Ansamblul Folcloric Egreta și soliști locali.
Activitatea noastră are ca obiectiv să revitalizeze spiritul cultural al orașului prin programul, decorul și activitățile sale. Acțiunea este un “call-to-action” către publicul local de folosi spațiul verde din incinta anticei cetăți la potențialul său maxim.
Mulțumim celor care au fost prezenți la această activitate și au petrecut o duminică liniștită la Cetatea Noviodunum, care a avut ca scop dezvoltarea conexiunii și întărirea legăturii între colectivul de cercetare al Șantierului arheologic Cetatea Noviodunum, comunitate și autoritățile locale.
Peste 800 de persoane din Isaccea, Tulcea, Constanța, Galați, București, Iași au fost oaspeții noștri.