In ultimii ani, unul dintre obiectivele cercetarilor mele, a fost reprezentat de istoria orasului Tulcea. In anul 2000, constatam cu amaraciune, ca nu sunt cunoscute date si informatii despre Tulcea si alte localitati din nordul Dobrogei (Macin, Isaccea, Babadag, Sulina), care au avut o contributie semnificativa la istoria regiunii.

    Din perioada studentiei aveam cateva copii ale unor materiale ce dovedesc prima atestare documentara a orasului, implicarea in comertul ce se desfasura la gurile Dunarii si in bazinul Marii Negre etc. In ultimii doi ani, am incercat sa realizez un fond documentar, in care sa adun documente, imagini, harti, despre Tulcea. Astfel, am dorit sa completez, piesa cu piesa, tabloul in care a evoluat orasul de la gurile Dunarii. Sunt multe goluri in istoria orasului, care ar trebuie acoperite numai printr-o cautare permanenta a surselor documentare.

    Pentru secolele XVI-XIX, informatiile istorice si arheologice sunt relativ putine. Despre cetatea turceasca, informatiile sunt contradictorii si departe de a lamuri o parte dintre aceste controverse. Calatorii straini, care au trecut prin regiune, vorbesc, fie de o cetate ce era construita, ba de o cetate nefinalizata etc.

    Secolul al XVII-lea este mai bogat in informatii, pe care le datoram in special lui Evlia Celebi. In jurnalul sau, el depaseste cadrul unor simple relatari, reusind sa creioneze un tablou al orasului de atunci. In volumul 5 din vasta sa opera “ Seyahatname (Carte de calatorii), Tulcea anului 1657 ne este descrisa ca o cetatea zidita din nou la 1630-1635 de catre Sultanul Osman. Ea se inalta, dupa relatarile cronicarului, pe o stanca joasa de pe marginea Dunarii. Forma ei era patrata „alungita, cu circumferinta de 1060 pasi si cu o usa mica de fier pe latura de miazazi. Cetatea nu avea sant de aparare, in schimb era aparata, de 300 de oastasi, dizdar si 20 de tunuri balimeze, toate indreptate catre Dunare. Inauntru ei se afla o geamie, un hambar de grau, o magazine de munitii, 70 de case pentru ostasi si un drum de apa care ducea la Dunare”.  Orasul propriu-zis alcatuieste un cadru urban separat de cetate, „format din 600 de case locuite de valahi, acoperite cu trestie sau papura. Ele sunt dominate de o geamie mica si ingrijita. Langa vama se afla un han solid, construit din piatra si cateva dughene. Dealurile din jur, sunt acoperite cu vii iar la Dunare se afla plase de pescuit”.

    Urmeaza o perioada in care informatiile sunt foarte sumare, Tulcea fiind o cetate unde corabiile trebuiau sa plateasca un haraci, precum si despre pozitia ei foarte eficate din punct de vedere strategic.

    In 1709, Michael Eneman, in 1711 Aubry de Matrage descriu Tulcea ca fiind un sat asezat pe deal, la poalele caruia se afla un brat al Dunarii pazit de un fort mic cu sapte turnuri.

    John Bell, in calatoria sa din 1737 de la St. Petersburg la Constantinopol, ajunge la Tulcea pe care o descrie ca „un castel parasit, care trebuie sa fie cladit de europeni si cum [orasul] se inalta intre dealuri pe malul fluviului … In relatia calatoriei sale prin Moldova si Dobrogea in 1746, suedezul Paul Jamjouglou, Tulcea este descrisa ca un sat unde se afla un vechi castel care slujeste de inchisoare de rand.

    Dupa cum se poate observa, cetatea descrisa de calatorii ce au trecut prin zona, ca fiind de forma patrata sau un fort cu sapte turnuri, difera ca plan de fortificatia din imaginea de mai jos.

    Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea si in prima parte a veacului urmator, informatiile referitoare la orasul Tulcea se imbogatesc, mai ales documentelor cartografice si illustrative.

    In secolul al XVIII-lea administratia militara otomana a edificat, sub conducerea unor ingineri de geniu francezi, cateva incinte bastionare, precum cea de la Tulcea.

    Cu forma hexagonal, cu o evident aspiratie spre perfectiunea geometrica a planului, fortificatia de la Tulcea este marturie a ingeniozitatii tehnice, ingineresti. Din pamant, piatra sau caramida, fortul de la Tulcea, reprezinta un monument istoric major, care are nevoie de masuri urgent de conservare, pentru cea a mai ramas din acesta.

Harta punctelor de tragere (publicata 1949) suprapusa pe un ortofotoplan.

“Fortul stelat” se afla in zona denumita “Dealul Taberei”, astazi “ocupat” in mare parte de instalatiile S.C. Feral S.A.

Imaginea aeriana suprapusa pe Google Earth (Radu Rorzea)